Program de vizita: Nerespectarea programului de vizita

11 Noiembrie 2009

Program de vizita: Nerespectarea programului de vizita

Programul de vizita stabilit de Instanta de judecata trebuie respectat de ambii parinti.

In cazul in care unul dintre acestia nu respecta programul de vizita stabilit, se pune probelma care sunt consecintele acestei nerespectari. Este important de retinut faptul ca programul de vizita reprezinta atat un drept al parintelui caruia nu i-au fost incredintati copiii, precum si un drept al acestora din urma. De asemenea, nerespectarea programului de vizita stabilit echivaleaza cu nerespecatrea unei hotarari judecatoresti.

Atunci cand parintele caruia i-au fost incredintati copiii nu respecta programul de vizita stabilit in favoarea celuilalt parinte, consecintele pot fi dintre cele mai grave, in functie de natura nerespectarii, de motivele nerespectarii si a duratei in timp a acesteia. De exemplu, nerespectarea programului de vizita il poate avea drept rezultat initierea cu succes, de catre celalalt parinte, a unei noi actiuni in instanta prin care sa se solicite ori executarea obligatiei legata de programul de vizita ori reincredintarea minorului. In timp si in anumite conditii, nerespectarea programului de vizita poate avea drept rezultat chiar decaderea din drepturile parentale si/sau atragerea raspunderii penale.

In ceea ce priveste nerespectarea programului de vizita pentru care este culpabil parintele caruia nu i-au fost incredintati minorii, parintele carui i-au fost incredintati copiii poate solicita in instanta reducerea sau modificarea programului de vizita ori schimbarea conditiilor acestuia.

Surse: C. fam., C. pen., Legea 272/2004
Foto: morguefile

*email-ul nu va fi public

Articole similare

Program de vizita: General

19 Octombrie 2009

Program de vizita: General
Necesitatea de stabilirea a unui program de vizitare deriva din doua principii si anume: -          Prin...
 
citeste tot articolul comentarii (0)

Program de vizita: Stabilirea uzuala

19 Octombrie 2009

Program de vizita: Stabilirea uzuala
Instanta de judecata va stabilii un program de vizitare in favoarea parintelui caruia nu i-au fost incredintati copii doar daca exista o solicitare ex...
 
citeste tot articolul comentarii (0)
Articolul precedent